Dacă ne vedeți prin oraș, totul pare în regulă, totul este la locul lui: papucii în picioare, pantaloni, tricouri, rochițe, ba chiar și agrafe sau elastice de păr. În momentul când trecem de poarta casei însă această mască dispare instantaneu. Păpădia se dezbracă cu înverșunare de orice artificiu care ar putea împiedica acel contact nemijlocit al ei cu natura: aruncă papucii cât colo, își scoate tricoul printr-o mânecă, târăște pantalonii pe jos până la eliberare completă și întinde de podoabele din păr până cedează și vreo câteva fire răzlețe. Respiră apoi ușurată, ca și cum ar fi purtat o armură de cavaler pe ea. Până să închidem noi poarta, fetițul aleargă deja veselă, doar în chiloței, pentru că aceasta este singura concesie dispusă să o facă, însă doar dacă avem musafiri sau dacă patrupezii ne sunt în preajmă. În casă la noi sau la Auri și Dorin, aceștia vor dispărea ca prin minune.
În plus, are o toleranță crescută la răcoare. Dacă veți arunca o privire spre noi într-o zi ploioasă și întunecată, pe mine mă veți vedea încotoșmănită bine, tremurând ghemuită pe scaun iar pe păpădie stropindu-se amuzată cu apa rece din piscină, nud complet și râzând veselă spre norișorul ce seamănă izbitor cu cel din familia Addams.
Tocmai ce a plouat torențial, pe jos e un ud asezonat cu frunze rupte și crenguțe stinghere. Câteva bălți clipocesc vesel pe ici-colo. Ania este echipată în slip și papuci. O văd că o frământă ceva. Mă informează că va renunța la papuci. Mă exprim în defavoarea acestei decizii pe motiv de ud, frunze, crenguțe, bălți. Părerea îmi este însă strivită sub papucii care zboară eliberați:
-Lasă, lasă, mami! Ania nu vlea papucii!
Nu știu ce fel de mămică oi fi: de Mowgli, de Tarzan sau de puiul pădurii, un lucru însă e cert: Ania adoră natura și eu sunt teribil de mândră de ea!
Sursa foto: playtech.ro
