Atunci când ești părinte pentru prima dată, simți că cerul este limita. Ești convins că totul depinde de tine și îți promiți că vei face orice ca puiul tău să crească așa cum visezi tu pentru el. Acest lucru ar putea fi posibil dacă ai trăi în altă țară decât România și cu atât mai puțin dacă te încăpățânezi să trăiești într-un orășel de provincie.

De pildă, atunci când cauți o grădiniță potrivită pentru el, afli că între puținele variante existente nu s-a aflat încă de diversitate, de abordarea individuală a copilului, cu nevoile și cerințele lui. Copiii din învățământul preșcolar trebuie să știe de la începutul vieții lor de reguli, stupide sau nu, care se aplică musai tuturor că doar ne pregătim să antrenăm o micuță armată de followers și nu personalități distincte menite să înflorească cum, când și unde îi îndrumă potențialul lor. Afli astfel că, deși copilul tău preferă să umble desculț mai tot timpul, încă de când a făcut primii pași, deși tu nu numai că ești de acord cu acest fapt pentru că ai citit suficiente studii și articole care promovează  acest comportament, dar îl și încurajezi, totuși, grădinița nu poate face vreo excepție, chiar dacă vorbim de pantofi de interior utilizați doar pe covorul curățat zilnic, după cum chiar ei afirmă și chiar dacă acest obicei nu-i afectează deloc pe cei din jur. Toți occidentalii merg cu avânt spre individualizare, doar noi tragem cu dinții cât putem de uniformizare.

Apoi te gândești că puțină socializare nu i-ar strica, că doar n-o să-l ții închis sub un clopot de sticlă la nesfârșit. Ia-i făcut bagajul emoțional pe care l-ai burdușit cu bunătate, empatie, compasiune și iubire de semeni.  Și atunci încep să curgă informațiile: păi stai să vezi că nu-i chiar așa. Copiii de vârsta piticului tău au fost învățați să se lupte (de aici probabil și tendința de a-i trata pe toți ca pe mici soldați), să dea din coate, să fie primii indiferent de consecințe sau de circumstanțe. Afli că fetițele se ceartă pentru cine deține rochița cea mai frumoasă și sclipitoare și-ți imaginezi ce mutriță buimacă ar face fetița ta care consideră hainele complet nefolositoare și se descotorosește de ele cum apucă. Desigur că unii ar spune că trebuie să-ți crești copilul în acord cu vremurile și cu mediul în care trăiește. Cum însă refuz să cresc un adult frustrat și complexat, condamnat la superficialitate și nefericire, prefer să mă lupt eu cu întreaga societate dacă este nevoie, sperând astfel că puiul meu va învăța să nu renunțe niciodată la spiritul ei. E inadmisibil pentru mine să mă pliez unei societăți incapabile să evolueze când văd în copilul meu cât de sus este pregătit să zboare. Nicio societate din lume, oricât de numeroasă, nu mă va împiedica pe mine să-i arăt fetiței mele întotdeauna cerul liber.

Ajungi ca picat din cer într-o stațiune pe litoralul românesc, mai populată, după o lungă absență. După bălăceală, soare, joacă și alergat după zmeie pe plajă, culci fetițul la ora opt, după obicei, ca să fie pregătită pentru o nouă zi de aventuri. Nu deranjezi pe nimeni. Ei bine, România zice că nu se poate. Acum toată lumea din hotel trebuie să cânte și să joace în acord cu solista de pe terasa hotelului. Degeaba ai baricadat geamurile și ai tras draperia că poate mai maschează din zgomot: te simți ca în toiul unei nunți la care nu ai fost poftit. Cauți repede în informațiile cazării dacă se specifica interdicția celor sub 18 ani. Nope, nimic de acest gen. În plus, te-ai întâlnit întreaga zi cu copiluți de la câteva săptămâni până la cei mai măricei. Recepționiera se miră că nimeni nu te-a informat cu privire la acest aspect. Nasol, sunt banii tăi dar sunt condițiile noastre: nimeni nu doarme aici până la ora 23.30. Sau ce, ți-a trecut cumva prin cap să-ți culci copilul mai devreme?!

Mda, am putea să ne retragem în munți (acest gând îmi dă târcoale mai des decât v-ați putea imagina), am putea pleca din țară spre cei care au învățat deja să  respecte drepturile tuturor dar niciodată nu voi accepta să merg într-o direcție doar pentru că cei mulți sunt deja acolo. Aleg, în schimb, să-mi cresc fetițul lângă familia ei, arătându-i cât de mult este iubită și respectată, învățând-o că să fii diferit, în tot mai multe cazuri, este un avantaj incontestabil și încurajând-o cu tărie să caute apartenența doar acolo unde o simte, chiar dacă sunt mai rari cei pe care-i găsește asemeni ei. Iar când o fi să zboare departe de cuib, o să am siguranța că știe perfect ce să facă cu viața ei. Până atunci, rămân eu să duc toate luptele care suflă cu vânt potrivnic spre noi. Și mă pricep bine la asta, doar sunt un copil născut și crescut în comunism, nu? Măcar acum știu precis cu ce scop mă lupt și care este premiul suprem și măreț pe care-l voi primi la final!

Sursa foto: watchingtheswedes.com

Mămică de România
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *