Merg cu Ania lipa-lipa de mânuţă până la magazin. Are deja doi ani jumate şi multe plimbări pe jos în spate. Cumpăr cele necesare, iau păpădiei un bun-bun interzis (exceptând cazurile excepţionale, cum ar fi că îl vede pe raft şi-l vrea :)). Tanti de la magazin remarcă ce a crescut păpădia şi mi-o laudă cât e de frumoasă. Mă uit mândră spre ea şi … mă bufneşte râsul: fii-mea se scobeşte de zor în nas. Mi-e dragă tare cum e ea aşa miserupistă şi-o pup dulce pe obrăjor. Plecăm în treburile noastre în timp ce facem pa-pa cu mânuţa rămasă liberă.
Da, măi, mi-e dor şi mie de vremurile când nu-mi păsa de convenienţe şi de comportament acceptabil în societate. Mi-e dor să pot să mă scobesc în nas în public, fără să-mi pese de cei din jur. Mi-e dor să am din nou, doi ani jumate.
Să pot zâmbi fără motiv oamenilor pe stradă fără să fiu considerată ciudată.
Dacă văd un om frumos să pot să-i dau în dar un pufulete.
Să-mi fac rapid prieteni doar pentru simplul motiv că ne aflăm amândoi în acelaşi parc.
Să pot să râd în hohote singură pe stradă pentru că mi-am amintit un banc bun, fără să fiu considerată „cu probleme la cap”.
Să-mi ridic rochiţa-n cap în vara toridă când mă topesc de cald fără să fiu acuzată de comportament indecent.
Să pot să plâng în hohote în mijlocul străzii că vreau pantofii ăia roşii cu baretă şi îi vreau ACUUUM!
Să pot să sar desculţă în bălţile de ploaie şi să mă duc acasă cu hainele ude până-n gât.
Să mă opresc din graba mea spre treburi importante doar pentru că mi-am amintit ce mişto este să-ţi plimbi degetele prin praful adunat la marginea trotuarului, chiar dacă asta înseamnă să-mi murdăresc bluza mea proaspăt spălată.
Să pot vorbi cu pietrele, cu soarele, cu pomii, cu norii, cu ploaia, cu iarba şi cu un fluture în zbor. Să-i întreb încotro merg şi cum e viaţa lor, fără să se spună că am pierdut contactul cu realitatea, când eu, de fapt, de-abia am regăsit-o.
Mi-e dor de libertatea aia pe care o simţi de copil, atunci când mintea ta nu a fost încă atinsă de conştiinţa socială.
Păpădia mea de doi ani jumate is now living the dream. Aşa că hop şi eu, mă înghesui rapid lângă ea, şi-i spun şoptit la ureche:
-Ştii cât e de minunat să ai doi ani jumate??? Mulţi uită cât de liberi se simţeau atunci şi caută răspunsuri complicate la probleme mult prea simple. Tu să nu uiţi niciodată! Auzi? Şi când vei mai creşte, de câte ori vei dori să simţi ce simţi acum, ia-o pe mumă-ta de mână şi zi-i doar atât: hai să ne jucăm că aveam iar doi ani jumate. Lasă să vă ştie lumea de nebunele care vorbesc cu oraşul! Undeva în sufletul lor prea cioplit, un copil micuţ vă aplaudă cu hohote de râs!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
