Toată lumea spune lucruri minunate despre doctorul Oană. Nu sunt mulți aceia care reușesc să se facă cunoscuți dincolo de granițele țării prin priceperea profesională, prin realizările academice, prin activitatea în cadrul celui mai nobil sport al nostru, gimnastica, prin inițiativele curajoase din handbal, prin oblăduirea Băii Sărate din Deva, prin implicarea în politica locală și multe altele care nu ar încăpea niciodată în acest text.

Dincolo însă de aceste realizări, dincolo de respectul și admirația pe care i-o purtăm în suflet, noi, cei ai lui, familia, îl cunoaștem și de Bubu.

Te întâmpină mereu cu un zâmbet larg pe față, cu brațele întotdeauna deschise și cu câteva vorbe de alint, fie că ești mare ori mititel. Nu stă o clipă locului. Dacă ne întâlnim cu toții la un grătar, își suflecă imediat mânecile cămășii și începe să se ocupe de mâncare. Dacă suntem la grădină, va găsi cu siguranță ceva de plivit, de semănat sau de săpat. Când mergem sâmbăta (zi sfântă) în vizită la Lili și la Bubu, aleargă ca un prâsnel de la cabinet unde mereu are pacienți, la noi, ca să-și salte puțin nepoțica păpădie în brațe iar apoi dă o fugă și până la bucătărie să pregătească cele necesare pentru masa de prânz.

În plus, te molipsește cu veselia și cu energia lui pozitivă. Are întotdeauna o glumă, o vorbă de spirit la el, un zâmbet de așezat pe cele mai încruntate chipuri.

Bubu este, cred, cea mai sociabilă persoană pe care o cunosc (pe el îl moștenește și Florin). Extrem de deschis, de generos, de comunicativ, încât uneori mă întreb de ce au mai pus uși la casă.

Tare mai sunt mândră de bunicul Aniei, de modelul pe care i-l oferă fetițului și de iubirea ce și-o poartă cei doi!

80 de ani nu e o vârstă ca oricare, mai ales atunci când adaugi lângă ea toate realizările unei vieți trăite din plin, tot binele și frumosul pe care-l aduci celorlalți și tot ajutorul pe care-l oferi fără să clipești.

La mulți ani, Bubu nostru drag! Te iubim tare, tare mult! Suntem extrem de mândri de tine și te vrem mereu sănătos, vesel și fericit, așa cum ne-ai obișnuit până acum! Să începem pregătirile pentru petrecerea de 90 de ani!

La mulți ani, Bubu!
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *