Noi, gagicile Oană, suntem singure acasă și trebuie să facem de mâncare pentru tati, bineînțeles, grătar cu cartofi prăjiți. E caniculă în toată țara, groaznic de cald așa că, să folosim bucătăria noastră în care să alimentăm căldura și mirosurile este inacceptabil. Astfel că apelăm la bucătăria bunicilor de la demisol.
Mă înarmez cu carnea marinată, cartofii și fetițul în brațe și purcedem tuspatru spre locul crimei. Îmi pun mie un pahar de vin, păpădiei apă din belșug, fixez televizorul pe muzică și începem dansul cu mâncarea.
Ușa și geamurile sunt larg deschise. Fetițul își face de lucru cu un pix și o hârtie pentru fix 3 minute după care mă anunță că se plictisește. Îi zâmbesc neputincioasă din spatele cartofilor pe jumătate curățați. Se mișcă veselă dar puțin iritată pe melodia lui Randy cu ochii verzi până dă cu ochișorii de cățelușii care salivează la ușă.
Cu un chiot de bucurie, le deschide ușa și îi eliberează în bucătărie. Aceștia pășesc temători, așteptând acceptul meu. Le zâmbesc și cu un:
-Heeeeei, avem petrecere cu căței!
le permit să ne invadeze spațiul.
Păpădia este în culmea fericirii. Aleargă de la unul la altul entuziasmată. Îi bate ușurel pe cap, cum m-a văzut pe mine că fac și le râde din inimă.
Puica mă solicită urgent pentru o vizită inopinantă în cămara bunicilor. Înșfacă rapid niște pâine, pentru că este o gazdă primitoare care știe că trebuie să le ofere o gustare oaspeților ei. Cățeii ronțăie pâinea recunoscători.
Păpădia se așează apoi între ei, în poziție patrupedă, își scoate limba de-un cot și respiră sacadat. Se scarpină energic cu lăbuța stângă după ureche, în căutarea puricelului mâncăcios. Își linge sârguincios lăbuța dreapta, cum l-a văzut și pe Enzo că face adesea.
Încep să prăjesc carnea, moment în care doi cățeluși și un pui de om se apropie pofticioși de aragaz.
Căldura începe să devină insuportabilă și aici.
Cățeii sunt împietriți lângă bucățile de carne sfârâindă iar Ania scoate hainele din mașina de spălat rufe și-i acoperă cu dragoste pe lătrători. Avem noroc de căței blânzi care acceptă orice din partea păpădiei.
După ce se învelește și ea într-un tricou roșu, îi privește cu drag pe ceilalți colegi de suferință. E mulțumită!
Ania găsește un ghem și reușește să-i convingă pe prietenii ei să plece împreună în alergarea lui pe gresie. Puica râde zgomotos și chiuie de bucurie.
Eu scot carnea pe farfurie și patrupezii devin din nou atenți la mine. Se apropie și fetițul, descoperă lumina care răzbate din cuptorul care pregătește cartofii aurii și decide o interacțiune cu dogorirea acestuia. Avem așadar și primul arș simțit și plâns îndelung în brațele lui mami.
Cățelușii empatizează cu privirile duioase, suferința păpădiei.
Pregătesc bucatele aburinde pe o farfurie generoasă pe care o las la păstrare pentru tati și mai scot trei felii de pâine pe care le dau celor trei prieteni.
Mă uit înduioșată la ei și mă bucur de fetițul care crește cu cățeluși aproape. Așa va fi mereu. Ania va avea întotdeauna prieteni patrupezi cu care se joce atunci când plictiseala amenință să se instaleze, pe care îi va cunoaște și va învăța să-i respecte și să-i iubească.
Cățeii au efect terapeutic asupra copiilor, sunt prieteni de nădejde și o sursă inepuizabilă de distracție. Ne învață să iubim și să protejăm. Cum să crești fără să ai căței aproape, e o întrebare la care noi nu vom căuta niciodată răspuns.
Sursa foto: http://www.viral.us/
