E foarte important ce cuvinte îi spui puiului tău, pentru că, aflat la vârsta când acumulează extrem de rapid, nici nu va fi nevoie să le repeți de prea multe ori înainte să devină parte uzuală din vocabularul său.

Păpădia mă surprinde foarte des, de cele mai multe dăți, ca orice părinte ”normal”, am impresia că e un geniu nedescoperit. Când îmi trântește cuvinte care nu știam că îi sunt însușite, mi se pare că niciun alt copil din lume nu ar putea să le înțeleagă. Îmi explică de urși polari, de junglă, păsări flamingo, animale domestice, mi se plânge că e ”ruptă de obseală”, mă informează că hedgehog din engleză e același lucru cu ariciul nostru românesc, mă corectează atunci când, îngrijorător de des, confund zebra cu girafa etc.

Cea mai drăguță e însă atunci când vorbește despre ea prin cuvinte cu care noi o vedem. Atunci când găsește o soluție inedită la o situație problematică, îmi spune apoi, cu glas mândru:

-Ania e foarte deșteaptă, mami! Și grozavă și minunată!!!

Sau, își pune pe cap un prosop de bucătărie, se repede la oglindă și-mi strigă încântată:

-Ia, uite, mami, cât de frumoasă este Ania!!!

Sau, reușește să desfacă un capac de la cutia cu jucării ce îi crea probleme și exclamă victorioasă, pentru sine, în timp ce-și încoardă mușchii de la mânuțe:

-Ieeeeeei!!! Bravooo!! Ce puternică sunt!!!

Uneori, însă, se întâmplă să  auzim și ceea ce nu ne-am dori neapărat. Se chinuie să introducă niște cățeluși în bidonul gol de apă și cum, bineînțeles, nu reușește, eliberează în eter un:

-Pizda mă-tii de sticlă!

mult mai clar decât ne-am dori noi să-l percepem. 

Îți faci în gând o mea culpa cu promisiunea solemnă să rămâi tăcut atunci când te mai lovești de câte-un colț de masă, în timp ce râzi sănătos și-ți amintești de soră-ta care nu te-a lăsat sub nicio formă să-ți înveți nepoții să înjure. Bine că ai reușit cu fetițul tău, chiar dacă nu era acesta planul inițial.

Dincolo de cuvinte, se deschide însă o lume minunată în care învățați tot mai mult, unii de la ceilalți, să vedeți lumea în aceleași imagini. Suntem acum mai aproape ca nicicând!

Sursa foto: http://mentalfloss.com

 

 

Cuvinte mai mult sau mai puțin dorite
Tagged on:                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *