Copiii au nevoie să fie văzuți, auziți, simțiți, să le fie recunoscută prezența, să li se ducă dorul. E o nevoie pe care toată lumea o are dar este cu atât mai pregnantă la copii, întrucât, de multe ori, ei par să zboare cumva sub radarul nostru de adulți importanți și cu multe treburi pe cap.
Printre noile jucării ale păpădiei au apărut, mai nou și o formă de păpuși. Mă rog, nu sunt tocmai păpuși, sunt ceva hibrid între fetițe și ponei, un fel de continuare pentru My little pony, cu personajele binecunoscute transformate acum în adolescente, pe care Ania le acceptă,se joacă cu ele, îi plac deși nu este extrem de fascinată de ele.
La noi acasă este plin de jucării peste tot, pornind din camera Aniei care este împânzită cu așa ceva, continuând cu bucătăria care are ca accesoriu și bucătăria de jucărie a fetițului și cărticelele ei, cu holul unde se odihnește un castel și rolele ei cu care exersează prin casă, cu baia unde își găsesc loc prietenii ei de bălăceală și chiar cu dormitorul unde, deși încercăm să-l păstrăm un spațiu doar pentru somn, pur de alte atracții sau distracții, bineînțeles că nu reușim și ele apar de peste tot de unde nu te-aștepți. Iubesc acest lucru la casa noastră, mi se pare mai vie, mai veselă și mai prețioasă decât a fost vreodată și sper să rămână mereu așa. E, în primul rând, o nevoie a mea ca Ania să se simtă acasă cu adevărat, integrată, importantă, fericită.
Pentru copii, este foarte dificil să înțeleagă de ce pleacă părinții de acasă zilnic. Concepte ca bani, supraviețuire, hrană sunt prea banale și insignifiante în comparație cu nevoia lor de a fi în preajma celor dragi. În plus, apare o teamă că atunci când ei sunt plecați, iubirea pentru pui rămâne acasă, teamă că sunt uitați, că nu mai sunt relevanți.
Pentru a preîntâmpina aceste frici, când a trebuit să mă deplasez eu departe de păpădie, am inițiat obiceiul jucăriei oferite mie de fetiț, ca o promisiune că îmi va lipsi, că o voi iubi neîncetat cât voi fi plecată și îmi voi alina dorul privind jucăria ei.
Pentru că domnul tătic pleacă la serviciu de când se știe ea și pentru că este obișnuită și acomodată cu acest fapt, nu am considerat necesar să inițiem ritualul jucăriei călătoare și în cazul lui.
Nu am considerat noi necesar, dar Ania ne-a surprins deunăzi cu gestul ei de a-i oferi lui tati una dintre păpușile ei ponei-hibrid, pe post de companion și înlocuitor de puică, gest care ne-a emoționat teribil pe amândoi.
Partea amuzantă este că dacă vă întâlniți cu domnul tătic prin oraș, și-l vedeți patrulând cu mașina lui al cărei bord păzește țanțoș o păpușă colorată și neidentificabilă, nu-l priviți prea circumspect. Păpușa aceea poartă în spate o poveste pictată cu magie specială de păpădie!
Sursa foto: www.parenting.com
