Mă joc cu Ania în curte, printre miile de jucării. În timp ce mă chinuiam să așez o păpușă pe un cal fără șa, apare fetițul cu un 8 de plastic în mână și mă informează sictirită:

-Eight!

Șmaf! O lovitură din plin, îmi pică dinții de nu-i mai găsesc să-i adun.

-Ce-ai zis, pui?

-Eight! repetă senină puica mea și aruncă cifra pe jos.

Rămân mută. Nu știu cum să gestionez situația.

Sapă din nou în lada cu cifre și litere (moştenire din materialul didactic adunat de Auri de-a lungul anilor) și scoate victorioasă un 9:

-Nine!

-Daaaaa, iubireeee!!!! Nine! Cifra asta e 9! exlam eu extaziată.

-No-o, repetă fetițul după mine.

Mă cuprinde un sentiment de neliniște. Dintotdeauna am avut o problemă cu preşcolarii care învaţă prea repede literele şi cifrele. Există o vreme potrivită pentru asta şi nu-mi place să le furăm din copilărie. Mulţi dintre acei copii care intră în clasa I (mă rog, acum cu clasa 0 nu mai ştiu cum mai e) şi ştiu deja să scrie şi să citească nu vor avea un început şcolar satisfăcător. Se vor plictisi când ceilalţi vor învăţa ceva ce ei deja ştiu şi nu vor avea curiozitatea de a afla lucruri noi. În plus, trebuie respectate etapele de dezvoltare. Scrisul, cititul, număratul sunt procese complexe care necesită o anumită dezvoltare a gândirii pentru a putea fi însuşite. Degeaba ne lăudăm că odorul nostru ştie să numere până la zece la trei ani (fii-mea ştie în engleză până la 6 de la doi ani :))) când noţiunea de număr este prea complexă şi nu poate fi înţeleasă decât de la o anumită vârstă. Ce face puiul nostru este de fapt să recite până la zece.

Bineînţeles că dacă copilul meu este curios, dornic să facă acest efort susţinut şi capabil să înţeleagă întregul proces n-o fi bai mare că-i satisfac curiozitatea. Dar pe mine nu o să mă vedeţi alergând cu literele şi cifrele după Ania. Cumva percep asta ca pe o maturizare din care nu mai ai cum să te întorci. Ok, câştig o şcolăriţă care va putea afla singurică mult mai multe lucruri despre lume dar pierd puţin din puiul meu care-mi desena poveşti din castele şi zâne bune.

Când Ania, la doi ani şi jumătate, mi-a numit în engleză (tot din jocurile şi cântecele de pe telefon) cifrele 1,2,3, 4, 5, 8 şi 9 şi literele A, I, O, B recunosc că am avut mixed feelings. Am fost şi extrem de mândră de ea, că învăţase singură aceste semne dar m-a cuprins şi un sentiment de teamă că prea repede vrea să ştie ea tot. Ok, înţeleg că nu e mare complicăciune. La fel cum scaunul are o imagine şi un cuvânt, la fel literele şi cifrele au imagini şi denumiri. Însă implicaţiile din spatele literelor şi cifrelor mă neliniştesc pe mine.

Unde se grăbeşte ea aşa? De-abia m-am obişnuit că are doi ani. Unde vrea să fugă? Nu se gândeşte şi la mine? Eu ce mă fac? Aşa, dacă e micuţă, poate rămâne prinsă de mine, măcar să-i citesc poveşti şi să-i număr avioanele de pe cer!

Sursa foto: https://www.youtube.com

 

 

Cifrele și literele la doi ani jumate
Tagged on:                                                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *