Am scris odată un text despre cum nu-mi doresc eu să fiu erou pentru fetița mea. Nu vreau să aibă o imagine falsă despre mine, vreau să mă vadă exact așa cum sunt, reală, bună, rea, nevrotică, generoasă, egoistă, iubitoare, bipolară, vreau să mă cunoască sincer și total. Un erou e intangibil ori eu vreau să mă simt mereu în sufletul ei, vreau să se simtă mereu în sufletul meu. Vreau să se mândrească cu calitățile mele și să râdă de defectele pe care le am. Vreau să știe că sunt om, exact ca ea, ca tatăl ei și ca toată lumea asta.
Încerc să îi alung orice temere ar avea. Încerc să mi le înving pe ale mele ca să nu i le transmit și ei. O asigur mereu și mereu că eu sunt acolo lângă ea, gata să o protejez de orice pericol pentru ca ea să poată merge sigură mai departe, să poată descoperi viața aceasta minunată, fără să fie umbrită de vreo teamă.
E ora somnului de prânz. Ne cuibărim amândouă pe canapeaua din camera ei, îmbrățișate. Mă gâdilă cu părul ei în nas și eu râd zgomotos:
-Maaami, nu țipi mami că vine oița să bată pe Ania și mami ești Superman mie și Ania ascunde în spate la mami și mami pușcă oița cu pistolul pam-pam!
Nu mă întrebați cine este oița ucigașă, ce caută bătaia în această ecuație, de când ne jucăm noi de-a împușcăturile sau de când țipetele irită oițele isterice. Voi ați auzit ce-a spus păpădia mea??? Că eu sunt Supermanul ei!!! Puiul meu se simte protejat de mine!!! Mission accomplished! Nu mai am nevoie de nimic!!!!
Sursa foto: www.success.com
