Dacă ai posibilitatea și simți nevoia să-i aloci copilului majoritatea timpului tău, parentingul nu mi se pare nici pe departe atât de greu cât se spune. Sigur că sunt și momente tensionate, că vei avea parte de tantrumuri, de disperarea că puiul va deveni subnutrit pentru că a refuzat o masă, de oboseala psihică de a fi permanent în două locuri în același timp, dar una peste alta, petrecând mult timp de calitate împreună ajungeți să vă cunoașteți extrem de bine și să vă mulați unul după celălalt.

Ania este acum la mica adolescență, perioada când, pentru a înțelege că este o ființă distinctă, diferită de mama și tata, are nevoie să ni se opună (dorința mamei nu trebuie să fie neapărat și dorința mea) și realizează acest lucru în cele mai adorabile moduri cu putință. Cel mai drăgălaș dintre toate este atunci apelează la joc:

-Mami, hai jucăm împleună ba da ba nu. Mami zice ba da, Ania, nani acuma și Ania zice ba nuuuu, nuuu nani!!!

Îi caut toate argumentele care îmi trec prin cap (că e obosită, că va avea putere să fie mai vioaie după ce va dormi, că așa o pot ține puțin mai mult în brațe, etc) în timp ce fetițul mă contrazice vehement printre hohote de râs.

O altă fază drăguță e atunci când nu este foarte sigură de permisiunea unei acțiuni. De pildă, după cină, înainte de lăptic, are dreptul să mănânce un dulce. De regulă, acesta vine fără să fie cerut în prealabil pentru că s-a obișnuit deja cu acest ritual. Dacă însă i se face poftă de înghețată exact înainte de masa de prânz, mă va întreba cu o nuanță de afirmație în ton:

-Mami, Ania mânâncă icecream acuma, daaaaaa????

Este adevărat că nu are foarte multe restricții și că cel mai des este lăsată să ia singură decizii care o privesc. De aceea probabil acceptă mult mai ușor regulile pe care trebuie să le respecte.

Dar la fel de adevărat este și că atunci când prea multe emoții s-au acumulat înăuntrul ei și berbecuța din ea dorește să stabilească un episod de identificare personală, vor fi informați despre acest lucru toți vecinii din cartier.

Aceasta este etapa mea preferată! Da, știu că spun asta de fiecare dată dar așa simt. Apoi mai văd câte o poză cu păpădia bebeluș și-mi amintesc cât de bine era și atunci. Apoi o privesc iar mare și domnișoară și nu mă pot decide când eram mai fericită. Așadar, pot doar să presupun că etapa mea preferată este Ania!

Sursa foto: www.taylorintime.com

 

 

Ba-da ba-nu printre zâmbete de păpădie
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *