Ania s-a născut cu o mărgeluță roșie pe obrazul drept. Cică denumirea științifică era de hemangiom. Noi îi spuneam inimioara ei roșie, aducătoare de noroc și care o ferea de deochi.

La început a fost un punctuleț mic și roșu, abia sesizabil. Cu timpul s-a îngrășat într-o boabă de cuscus.

Medicii ne-au spus că foarte mulți bebeluși se nasc cu așa ceva și că, cel mai probabil, se va retrage de la sine până la doi ani. Se putea îndepărta chirurgical, dar rațiunile ar fi fost pur estetice, pentru că sănătatea ei nu era amenințată în niciun fel. Cum pentru noi, Ania era minunată oricum, cum mărgeluța ei era haioasă și o îndrăgisem deja, am hotărât să o lăsăm acolo unde e. În cazul în care nu se retrăgea până Ania va fi mai măricică și va dori ea să-i spună rămas bun, luam atunci măsurile necesare.

I-am povestit despre mărgeluță și în gândurile de la [maxbutton id=”84″], ca nu cumva să uite ce gătită era ea, tot timpul, de sărbătoare.

Problemele au început să apară imediat după botez, pe la trei luni și ceva, când Ania, berbecuță hotărâtă fiind, a decis să-i spună adio mărgeluței și s-o rupă, în mod repetat, cu unghițele ei de bebeluș.

Din nou, medical nu era o foarte mare tragedie, dar vascularizată puternic fiind, imaginea cu atât de mult sânge pe fățuca perfectă a odorului, îți crea un disconfort viguros.

Așa că, am trecut la fapte. Sterilizam mărgeaua ruptă cu apă oxigenată să evităm riscul de infecții, acopeream cu plasturi mici și hazlii și încercam să ținem mânuțele cât mai ocupate cu alte îndeletniciri. Cumva  însă, mereu găseau drumul spre mărgeluța buclucașă.

Hemangiomul începuse să crească într-un ritm ceva mai rapid, așa că am trecut la măsuri mai drastice și mult mai neplăcute: înfășatul fetițului noaptea ca să-i protejeze obrazul de mânuțele pofticioase (chinuitor, pentru că era vară și destul de cald), mănușile n-au avut nicio șansă întrucât ori erau rapid îndepărtate, ori își făceau și așa treaba, vizite pe la diverși doctori care să ne ofere un sfat bun și o soluție cât mai agreabilă (însoțite mereu de plânsete și suspine, sătulă fiind, deja, puica, de atenția pe care o primea obrăjorul ei drept).

Eliberarea a venit aproape de patru luni, când, înainte de a lua măsura extremă – un drum la București spre un consult mai amănunțit – l-am vizitat și pe dr. Melincovici, de la Spitalul Municipal ”Dr. A. Simionescu” Hunedoara, specializat în chirurgie plastică și microchirurgie reparatorie.

Ne-a încântat de la început, chimia dintre el și Ania, care, în timpul consultului, chicotea vesel și ghiduș.

Ne-a spus să nu ne facem griji că e problemă minoră dar că trebuie îndepărtat acest hemangiom care pare a fi, de fapt, o ciupercuță ce s-a aciuat pe obrăjorul Aniei, cel mai probabil, în primele zile de după naștere.

Anestezia generală urma să fie făcută prin inhalosedare (cu gaz), mai puțin nocivă și riscantă, intervenția în sine trebuind să dureze foarte puțin timp.

A doua zi, cu inima cât un purice, ne-am înființat, de dimineață, la spitalul din Hunedoara. I-am făcut puicii fișa de internare și-am așteptat, cu stomacul făcut ghem, începerea procedurilor. La momentul oportun, a venit o asistentă drăguță și-a luat-o pe Ania spre blocul operator. Păpădia mea nu a arătat niciun semn de teamă, eu fiind hotărâtă ca, în caz contrar, să o însoțesc, până la instalarea efectelor anesteziei. Am condus-o pe lungul coridor să fiu sigură că totul e în regulă și a dispărut apoi în sala de operații. Intervenția nu a durat mult (în jur de o jumătate de oră) dar mie mi s-a părut o eternitate. Nu puteam vorbi cu nimeni, l-am abandonat pe Flori în salon, să facă față stresului în felul lui și eu am bătut holul lung al spitalului până am făcut șanțuri. Când am revăzut-o pe asistenta cea drăguță, cu un zâmbet larg pe față și cu iubirea vieții mele, adormită, în brațe, am reușit și eu să expir prelung.

Ieșirea din anestezie a fost lină și relaxată, fără efecte secundare. A păpat din sticluța cu lapte, care îi era permisă acum și-am plecat, eliberați, spre căsuța noastră.

După o săptămână, ne-am reîntors la spital ca să-i scoată ațele, mult mai relaxați acum, deoarece incizia de-abia se mai vedea pe obrăjorul, odinioară țanțoș împodobit.

Am avut parte de mai multe aventuri, deoarece Ania a refuzat să-l lase pe nenea doctorul să cerceteze obrăjorul și a fost necesară încă o doză, mai mică, de anestezic inhalant.

Rezultatul analizei hemangiomului a confirmat presupunerile doctorului.

Acum, de-abia se mai văd urmele mărgeluței, în unele zile și dacă te uiți foarte atent. Noi însă n-am uitat-o, ne-o amintim cu drag pentru că ne spune povestea aventurilor noastre, cu un obrăjor care, odată, se mândrea cu mărgeluța lui roșie, aducătoare de no

Sursa foto:http://www.publicdomainpictures.net/, https://pixabay.com/, http://us.shein.com

 

 

Înlăturarea hemangiomului mărgeluță
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *